4 tendințe în coafurile pentru primăvară-vară 2024

Cinnamon Postare cu logo 2

Anul 2024 se definește drept unul plin de inovații, creativitate și îndrăzneală în ceea ce privește look-urile feminine. O ținută perfectă este întotdeauna completată de coafura potrivită, așa că echipa Cinnamon vine cu patru idei care să te inspire în materie de coafuri pentru această primăvară-vară.

Știm că tendințele în moda părului se schimbă destul de des. Fie că îți dorești un look natural și lejer sau că te atrag culorile vibrante și texturile îndrăznețe, nu te limita la aceleași idei, ci fii deschisă să experimentezi!

I. Coafura asimetrică

Folosindu-se de bretonuri geometrice sau de lungimi diferite ale șuvițelor, look-urile de acest gen se anunță ca o tendință puternică în coafurile urbane ale epocii. Tunsorile asimetrice sunt neconvenționale și adaugă o notă de modernitate și originalitate lookului tău. Cu ajutorul lor, poți obține o înfățișare mai tânără și mai dinamică.

4 coafuri in trend 2024 cinnamon

 

II. Coafura mullet moderată

Esența nonconformismului într-o formă mai subtilă, stilul mullet își face simțită revenirea într-un sens cu mult mai feminin și, deci, mai puțin extrem, cu părul mai lung în partea de sus și treptat mai scurt spre ceafă. Conturul este ușor evazat, mai larg de sus și îngust de jos, dând dinamism stilului. Nu este atât de radical în evazare precum mullet-ul clasic.

III. Bretonul-perdea

Bretonul-perdea sau cortină este unul din cele mai simple și eficiente trucuri de coafură. Încadrează fața și funcționează cu orice tip și textură de păr, necesitând puțină întreținere odată ce a fost integrat în restul look-ului. Este o opțiune populară pentru doamnele care își nu-și doresc o tunsoare prea dramatică, ci doar o schimbare.

4 coafuri in trend 2024 cinnamon 2

IV. Roșcatul cu reflexii albastre

Părul roșcat este omniprezent în tendințele ultimelor două decenii, iar în 2024 reapare într-o interpretare cu mult mai îndrăzneață. Spre deosebire de roșcatul-căpșună care a făcut senzație în anii trecuți, din vară vom vedea o nuanță de roșu mai impresionantă, cu subtonuri de albastru.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by DUA LIPA (@dualipa)

Tu ce coafuri ți-ai salvat pe Pinterest?