Bronzul la solar: cum te pregătești pentru o sesiune la solar

Bronzul la solar

Suntem în plin sezon de vară, iar asta înseamnă că avem așteptări de la pielea noastră, căutând să-i oferim o strălucire plăcută, ca sărutată de soare. Însă dacă nu ai apucat să mergi încă la mare sau la piscină și nu vrei să pierzi plăcerea oferită de un bronz strălucitor, ce opțiuni ai la dispoziție? O soluție simplă este bronzul la solar.

Totuși, este nevoie să-ți face temele înainte să mergi la solar. În acest scop, am compilat o listă atent pregătită de sfaturi pentru un bronz minunat la solar pentru începători. Dar și pentru cei care sunt deja obișnuiți cu bronzul la solar, însă sunt curioși să învețe.

Pregătirea de dinainte de bronzul la solar

Înainte de a merge la solar pentru sesiunea de bronzare, trebuie să te asiguri că faci câteva lucruri pentru a-ți pregăti pielea, astfel încât să beneficiezi de o experiență optimă.

Nerespectarea acestor elemente și trecerea peste acești pași va avea ca rezultat un bronz mai puțin uniform și mai nesănătos, de multe ori chiar periculos.

Cu siguranță, un prim pas este să iei în cosiderare ce tip de piele ai și astfel, să fii atent la cât de rapid sau dificil te bronzezi.

Tip de piele

Pentru a-ți proteja cel mai bine pielea și sănătatea, trebuie mai întâi să știi care este tipul tău de piele.

Diferite persoane au toleranțe variate la lumina soarelui și razele UV, datorită nivelurilor diferite de melanină din corpul lor.

Melanina este pigmentul din piele care este afectat de razele UV. Atunci când razele UV îți pătrund pielea și îți „activează” melanina, rezultatul este un ton mai închis al pielii.

Conform scalei Fitzpatrick, există 6 tipuri de piele:

bronz la salon - scala fitzpatrick

  • Tipul I: Persoanele cu pielea de tip 1 tind să aibă pielea foarte albă și se luptă să se bronzeze fără să se ardă.
  • Tipul II: Persoanele cu pielea de tipul doi se pot bronza, dar bronzul se dezvoltă lent și, de obicei, după o arsură solară.
  • Tipul III: Persoanele cu pielea de tip trei tind să fie arse de soare atunci când sunt supraexpuse, dar se pot bronza destul de ușor.
  • Tipul IV: Persoanele cu pielea de tip patru se pot bronza ușor și rareori vor avea arsuri solare.
  • Tipul V: Oamenii cu pielea tip cinci tind să aibă tonuri de piele bronzată în mod natural. Se bronzează cu ușurință în timp întâmpină foarte rar arsuri solare.
  • Tipul VI: Persoanele cu pielea tip șase nu au aproape niciodată arsuri solare datorită pielii lor cu ton închis sau negru. Pielea lor se poate întuneca totuși atunci când este expusă la raze UV ​​intense.

Cunoașterea tipului de piele înainte de a te bronza te poate ajuta să faci acest lucru în siguranță și mai ales, să-ți atingi obiectivele de bronzare.

Deci, ce zici de aceste obiective atunci?

Obiectivele de bronzare

Pentru a construi o rutină de bronzare, trebuie să știi clar care este obiectivul final pentru bronzare.

De exemplu, dacă obiectivul tău este să obții un bronz profund și exotic, dar începi având o piele deschisă, ar trebui să te aștepți să dureze destul de mult timp până când îți vei atinge obiectivul în siguranță și fără arsuri.

Pe de altă parte, dacă te situezi pe treapta întâi a scalei Fitzpatrick și pur și simplu speri să obții un bronz simplu atins de soare, trebuie să începi încet. Dar nu va dura atât de mult până să-ți atingi obiectivul final.

Asigură-te că vorbești despre obiectivele tale de bronzare cu specialiștii din salonul de bronzare. Aceștia pot oferi adesea sfaturi solide cu privire la o rutină de bronzare optimizată pentru a te ajuta să-ți atingi obiectivul.

Pregătește-ți pielea înainte de bronzul la solar

Dacă vrei să te asiguri că obții un bronz de calitate, trebuie mai întâi să te asiguri că pielea ta este pregătită corespunzător pentru sesiunea de bronzare.

Razele UV nu pot pătrunde în mod uniform în piele dacă această este uscată sau murdară. Înainte de a te bronza, fă un duș și exfoliază-te cu atenție. Vrei să fii sigur că nu există altceva decât loțiune de bronzare între piele și lămpile de bronzare.

Îndepărtează orice machiaj sau alte loțiuni și parfumuri pe care le porți. Acum, vei fi gata de prima sesiune de bronz!

Sesiunea ta de bronzare

Acum ești pregătit să  începi să te bronzezi … Sau ești?

E timpul să faci câteva alegeri în ultimul moment, astfel încât să poți obține acel bronz mult visat.

Ce să porți la solar?

Mulți oameni preferă să poarte costum de baie sau lenjerie în solar, în timp ce alții preferă bronzul nud.

Ceea ce porți în timpul bronzului va afecta rezultatele.

Evident, dacă porți un costum de baie, vei obține linii de bronz. S-ar putea să nu fie o problemă dacă acesta este costumul de baie pe care intenționezi să-l porți pe plajă sau la piscină pe tot parcursul verii. Dar dacă nu este cazul, este posibil să te deranjeze urmele de bronz.

Dacă alegi să te bronzezi nud, ar trebui să iei în considerare acoperirea celor mai sensibile zone. Acestea vor arde mult mai repede decât pielea expusă în mod obișnuit la soare.

Bronzul la solar: cum să te protejezi

În plus față de ceea ce porți pe corp, ar trebui să iei în considerare și alte lucruri care trebuie protejate.

Razele UV emise de lămpile din solar pot provoca daune pielii. Așa că asigură-te că porți întotdeauna protecție pentru ochi. Majoritatea saloanelor de bronzat oferă ochelari de bronzat. Nu ar trebui să-ți faci griji că ratezi acest pas.

De asemenea, ar trebui să porți balsam de buze cu factor de protecție solară. Buzele sunt mai sensibile și ard ușor, iar acest lucru poate fi extrem de dureros.

Loțiuni de bronzare

Bronzarea îți va face probabil pielea uscată, așa că utilizarea unei creme hidratante este crucială. De asemenea, folosirea loțiunilor formulate special pentru utilizarea la solar te poate ajuta să te bronzezi mai rapid. Precum și să te asiguri că bronzul rămâne mai mult.

După sesiunea de bronzare

Acum că s-a terminat cronometrul și ședința ta de bronzat, ce faci mai departe?

Îngrijirea pielii

Bronzarea îți usucă pielea, deși sperăm că ai folosit o loțiune de bronzare înainte. Asigură-te că îți hidratezi din nou pielea odată ce ai terminat sesiunea. De asemenea, bea multă apă pentru a reda organismului tău ceea ce a pierdut prin transpirație în timpul sesiunii.

Curăță patul de bronzat

Mediul cald va atrage bacteriile. În timp, aceste bacterii pot duce la erupții cutanate, mâncărime și infecții.

Fie că te bronzezi într-un salon sau că folosești un pat personal de bronzat acasă la tine, trebuie să fii sigur că dezinfectezi și cureți patul după fiecare utilizare.

Bronzul la solar: cuvânt final

Ei bine, până acum ar trebui să fii complet echipat pentru a obține cea mai bună și mai sigură bronzare pentru tipul și cerințele pielii tale.