Jurnalul unei cliente fericite
de Iulia Burada

Cum a fost prima ședință de masaj la Cinnamon Beauty Salon

EXPERIENȚĂ O mamă ocupată, cu doi copii și cu o carieră plină de provocări, a testat o ședință de masaj la Cinnamon Beauty Salon și descrie experiența prin care a trecut.

Am ajuns la Cinnamon Beauty Salon Tunari și mă așteptam să dau peste un om bine întremat. De fapt, fac cunoștință cu „o mână de om”, ce nu părea să aibă mai mult de 23 de ani. Să aflu că are vreo 36 de ani și trei copii. What?! Aici au descoperit cumva izvorul „tinereții fără bătrânețe”?!

Vegetarian și pur și simplu cel mai pozitiv și sufletist om pe care l-am întâlnit în ultima vreme. Acesta este Vlad, fizioterapeutul cu mâini „de aur” de la Cinnamon Tunari.

Am vorbit cu el ca și cum ne știam de o viață, iar cu omul acesta chiar ai ce să vorbești. De la parenting, la nutriție, la psihoterapie, la energii pozitive și negative, la nici nu mai știu, căci timpul s-a scurs într-o clipă. Stați liniștiți, nu se fac ședințe de spiritism sau ezoterism! Se face masaj ca la carte.

Cu o muzică ambientală foarte relaxantă, într-un mediu foarte plăcut și într-o liniște monumentală (doar dacă nu doriți să conversați cu Vlad, și asta este tot o relaxare).

Vlad mi-a spus că multă lume îl întreabă „ce fel de masaj practici?”, iar el le răspunde „păi, ce fel de problemă aveți?”.

Pentru că dincolo de masajul anticelulitic, destul de benefic și acesta, masajul este de fapt o terapie pentru minte, trup și suflet. Cel puțin așa se întâmplă în acest salon, și Doamne ajută că este așa!

De la tălpi, până în creștetul capului, de la durerile de spate, până la celulită, toate se îmbină într-un mod atât de plăcut aici. Nu știu cum au trecut minutele, dar știu că nu mă mai doare spatele la fel de tare ca înainte, iar durerile de cap sunt mult mai puțin intense și pe durată mai mică.

Iar cuvintele, cuvintele schimbate cu omul ăsta sunt ca într-o ședință de psihoterapie, dar nu numai atât, parcă te-ai revedea cu un prieten drag și v-ați povesti ce ați mai făcut în ultimul timp.

Acolo unde omul este pasionat de ceea ce face, unde a mai și învățat pentru a fi specialist, lucrurile nu au cum să nu fie bine. Iar aici chiar este bine!

Meriți o ședință de masaj pentru a te elibera de stres

Hai să te relaxezi și tu!

Sună-ne sau scrie-ne pentru programare
Nu uita de oferta noastră!

1+1 gratuit
la masaj

Cumpără o ședință de masaj în valoare de 85 de lei și pe următoarea ți-o oferim noi cadou!
Campanie valabilă în saloanele Cinnamon până la 31 octombrie 2020. O ședință durează 50 de minute.

– Cinnamon Ferdinand (zona Iancului)
– Cinnamon Tunari (zona Ștefan cel Mare)

Cinnamon salon infrumusetare bucuresti, manichiura, pedichiura, vopsit, masaj
0
de clienți fericiți
0
de abonamente
0
ore de masaj efectuate
0
sfaturi pentru sănătate