Cum tratezi stresul și burnout-ul prin masaj terapeutic?
După cum știi deja, stresul poate avea un impact semnificativ asupra multor aspecte ale vieții noastre. Stresul cronic netratat poate duce la diferite afecțiuni și împiedică funcționarea normală a metabolismului. Un efect semnificativ pe termen lung al stresului, care merită luat în considerare este oboseala și, în cele din urmă, epuizarea sau burnout-ul. Încercarea de a combate efectele psihice și fizice ale stresului este o misiune care poate fi îndeplinită prin mai multe modalități. Vom vorbi astăzi despre ameliorarea stresului și burnout-ului prin masaj terapeutic. Din articolul de mai jos vei afla cum tratezi stresul într-un timp relativ scurt.
Ce este burnout-ul?
Spre deosebire de stres, burnout-ul se manifestă prin epuizare fizică, lipsa entuziasmului pentru activitățile plăcute în mod normal și o stare de epuizare psihică.
Deși este o problemă care afectează din ce în ce mai multe persoane, burnout-ul poate fi evitat sau chiar diminuat prin mici schimbări în obiceiurile noastre zilnice. Printre acestea, atenția oferită propriei persoane, autoîngrijirea, echilibrarea stilului de viață și experimentarea unor lucruri noi sunt esențiale pentru evitarea burnout-ului.
Ce faci atunci când deja experimentezi efectele burnout-ului?
Un studiu publicat în Iranian Journal of Nursing and Midwifery Research a descoperit că masajul terapeutic are efecte semnificative în ceea ce privește reducerea stresului ocupațional și burnout-ului.
Masajul terapeutic profesional combate burnout-ul în mai multe moduri. Întrerupe ciclul monotoniei printr-o experiență liniștitoare, relaxantă. Aceasta include atât manipularea abilă a țesuturilor pentru ameliorarea durerii, cât și puterea atingerii umane pentru a ușura disconfortul emoțional.
Un terapeut experimentat poate slăbi tensiunea din țesuturile conjunctive. De asemenea, poate rezolva noduri sau aderențe care provoacă dureri cronice. Masajul îmbunătățește circulația, ritmul cardiac și tensiunea arterială. S-a dovedit că îmbunătățește și calitatea somnului.
Efectele masajului împotriva stresului și burnout-ului
Declanșează un răspuns de relaxare
Fiecare individ reacționează diferit la stres și epuizare. În timp ce unii experimentează insomnii, alții pot suferi de probleme cu pielea sau modificări radicale în obiceiurile lor alimentare. Pe lângă creșterea ritmului cardiac, creșterea tensiunii musculare și creșterea ritmului de respirație, stresul poate crește și sentimentul de anxietate al individului.
Masajul poate ajuta în această privință încurajând relaxarea. Diferite tehnici pot ajuta la atenuarea tensiunii din corp, ceea ce la rândul său atenuează stresul din minte.
Atmosfera în care are loc masajul ajută, de asemenea. Se practică de obicei într-o cameră liniștită și slab luminată, cu muzică liniștitoare redată ușor în fundal. Toate aceste detalii sunt concepute pentru a ajuta pacientul să se deconecteze de la viața sa de zi cu zi și să se relaxeze.
Scade tensiunea musculară
Tensiunea musculară poate declanșa un efect domino, ducând la dureri de cap, dureri articulare sau dureri cronice de spate și gât. Este frecvent întâlnit ca această tensiune să ducă și la o postură proastă. Pacientul își manipulează corpul pentru a atenua durerea.
Masajul promovează relaxarea musculară generală prin tehnici precum frecare, mângâiere, întindere sau aplicarea de presiune. Un terapeut poate ajuta corpul și mușchii să revină într-o stare relaxată, atenuând durerea cronică. Pacienții pot avea nevoie de mai mult de un singur masaj pentru a remedia impactul total al tensiunii musculare. Cu toate acestea, rezultatele primului masaj vor vorbi de la sine.
Reduce tensiunea arterială
S-a demonstrat că masajul reduce tensiunea arterială. Rezultatele sunt observate chiar și după un singur masaj. În general, tensiunea arterială crescută poate fi legată de stres. Promovând o stare relaxată, masajul poate reduce nivelul de stres. La rândul său poate reduce tensiunea arterială.
În plus, masajul îmbunătățește circulația. Ceea ce poate ajuta la reducerea umflăturilor care pot apărea din cauza problemelor de tensiune arterială.
Cum tratezi stresul: Îmbunătățește somnul
Majoritatea persoanelor expuse la factori de stres sau care sunt în burnout observă o capacitate scăzută de a avea un somn odihnitor. Deoarece masajul favorizează relaxarea, ajută la crearea unei stări de somn.
De aceea, masajul îi poate ajuta pe cei care se luptă să adoarmă efectiv. Poate contribui și la promovarea unui somn mai bun, în general. În special, masajul cu aromaterapie produce efecte de ameliorare a calității somnului și al nivelului de stres. Uleiurile esențiale au un efect benefic asupra unui somn odihnitor.
Masajul ajută, de asemenea, la producerea serotoninei, care este necesară corpului pentru a produce melatonină. Acest lucru ajută creierul să se pregătească pentru somn.
Ajută la sănătatea mintală să știi cum tratezi stresul
Pe lângă abilitățile de vindecare fizică, atingerea umană a unui masaj are efecte de ameliorare terapeutică în ceea ce privește sănătatea mintală împovărată de stres.
Faptul că masajul are loc într-un mediu sigur, prietenos și profesional, îl face cu atât mai benefic. Încurajează pacientul să respire adânc și să se concentreze pe altceva decât pe respirația sa, îndepărtându-se de griji.
Studii despre cum tratezi stresul
Un studiu din SUA a constatat că, în urma unui masaj, pacienții deprimați și anxioși au observat o reducere a nivelului de stres. Au ieșit de la masaj într-o stare mult mai bună și mai relaxați. Într-un alt studiu, după un masaj suedez de 45 de minute, voluntarii au experimentat o reducere semnificativă a nivelului de cortizol, cunoscut și sub numele de hormonul stresului.
Masajul poate contracara efectele hormonilor stresului. Poate inunda corpul cu serotonină, care elimină stresul și produce o profundă senzație de calm și satisfacție. Ameliorarea durerii fizice și a stresului emoțional poate ajuta victima burnout-ului să se simtă revigorată și gata să își asume vechiul rol cu o rezistență reînnoită.
Masajul terapeutic oferit de profesioniști poate fi relaxant, calmant și incredibil de eficient. Masajul este benefic pentru a menține o sănătate optimă a corpului și minții.
Te așteptăm la o ședință de relaxare prin masaj, ca să poți scăpa de stres și de efectele epuizării!
Vreau să mă programez la o ședință de masaj la cinnamon beauty salon