Epilarea cu ceară în timpul verii: sfaturi pentru o piele fină
Cu siguranță va fi greu și dăunător pielii să ții pasul cu aparatul de ras în fiecare zi pentru a avea o piele fină în lunile de vară, așa că s-ar putea să vrei să începi să iei în considerare alte variante de îndepărtare a părului, cum ar fi epilarea cu ceară. Epilarea cu ceară în timpul verii necesită o pregătire riguroasă a pielii, așa că este indicat să acorzi atenție deosebită acestui ritual de înfrumusețare și îngrijire.
Iată câteva sfaturi pentru a te asigura că pielea ta este fină, strălucitoare și pregătită pentru distracția de vară.
Epilarea cu ceară în timpul verii: argumente pro și contra
Știm că ai decis deja să alegi epilarea cu ceară – de asta ești aici. Dar vrem, de asemenea, să ne asigurăm că știi în ce te bagi.
Dacă va fi prima ta ședință de epilare, te avertizăm că s-ar putea să fie puțin inconfortabil. Vestea bună este că disconfortul se va termina înainte să-ți dai seama și vei rămâne cu pielea netedă mai mult decât ai experimentat până acum. S-ar putea să devii dependentă!
Există o mulțime de motive pentru care epilarea cu ceară este atât de populară și este o opțiune chiar și pe lista celor mai sensibile persoane.
În primul rând, te poți aștepta ca firele de păr să crească mult mai greu, însemnând că te vei putea bucura de o piele fină pentru mult mai mult timp.
Partea și mai bună este că, deși părul va crește totuși, firele vor fi mult mai fine și mai rare, iar riscul de încarnare a firelor de păr va fi mult mai scăzut.
Mai mult, chiar dacă în timp ce-ți este îndepărtată ceara de pe piele, este posibil să simți un disconfort. Cu siguranță te vei bucura să afli că vei scăpa de senzațiile de mâncărime și de înțepăturile pe care le simți după ce te epilezi cu un aparat de ras.
Asigură-te că pielea ta este sănătoasă
Fără tăieturi, coșuri sau iritații înainte de întâlnirea de vară cu ceara. Dacă este necesar, încearcă să folosești creme sau unguente antiseptice și antibiotice pe toate zonele afectate până acestea se vindecă.
Iar în cazul în care ai fost prea nerăbdător să aștepți razele soarelui și ai decis să te bronzezi la salon înainte, atunci va trebui să aștepți înainte de a merge la salon pentru epilarea cu ceară. Acum știi: fără expunere la soare înainte (sau după) întâlnirea cu ceara.
Exfoliază bine
Acest lucru ar putea fi cel mai important dintre toate sfaturile pentru epilarea cu ceară.
Contrar a ceea ce cred mulți oameni, epilarea cu ceară nu înlocuiește exfolierea. Primul strat de piele are parte de puțină exfoliere în timpul unei sesiuni de epilare cu ceară. Este necesar ca pielea să fie exfoliată înainte de întâlnirea cu epilarea cu ceară.
Acest lucru asigură îndepărtarea celulelor moarte de piele și a firelor de păr răzlețe, prinse sub piele, care de altfel ți-ar fi crescut șansele ca după epilare să-ți apară fire încarnate.
Exfolierea este esențială pentru o piele sănătoasă. Asigură-te că este o parte consecventă a rutinei tale de îngrijire a pielii. Cu toate acestea, nu exagera cu exfolierea zilnică, întrucât poți provoca daune pielii.
De asemenea, trebuie să te asiguri că au trecut între 24 și 48 de ore de la ultima exfoliere și până la sesiunea de epilare cu ceară.
Când vine vorba de cel mai bun tip de scrub, acest lucru va depinde de preferințele tale. Există o gamă largă de opțiuni pe piață și iată opțiunile noastre:
Formule grase și cremoase
Aceste exfoliante sunt special concepute pentru pielea uscată și conțin, în general, ingrediente calmante, cum ar fi ovăzul, untul de shea și diverse uleiuri esențiale.
Aceste formule oferă o hidratare suplimentară pentru pielea uscată. Dar pot fi sufocante pentru pielea mai grasă.
Formule gel
Acestea sunt excelente pentru tenul gras și de obicei conțin granule exfoliante mai fine. Alege ingrediente precum castraveți, mentă, ceai verde și acid salicilic pentru a îndepărta murdăria din pori și pentru a evita punctele negre.
Accesorii de exfoliere
Nu uita că mănușile și periile uscate fac, de asemenea, o treabă minunată când vine vorba de exfoliere. Însă dacă ai pielea mai sensibilă, trebuie să iei în considerare variantele mai delicate.
Dacă te confrunți cu acneea corporală sau vrei o exfoliere mai profundă și mai eficientă, fă-ți o programare la salon pentru o sesiune de exfoliere pe tot corpul cu aproximativ o săptămână înainte de programarea pentru epilarea cu ceară.
Asigură-te că informezi la timp terapeutul că vei fi epilat în curând. El va știi să evite utilizarea produselor cu retinoizi, exfoliante chimice sau acid glicolic.
Epilarea cu ceară în timpul verii: mănâncă eficient și corect
Am mai spus asta, dar merită să o spunem din nou. Alimentația corectă are cu siguranță un efect pozitiv asupra pielii.
Acest lucru se întâmplă deoarece multe alimente nesănătoase cresc radicalii liberi. Aceștia accelerează oxidarea celulară și, prin urmare, procesul de îmbătrânire.
Mănâncă multe grăsimi bune care pot fi găsite în nuci, avocado și unele tipuri de pește, precum și fructe, verdeață cu frunze și multă apă.
Intensifică hidratarea
Dacă există un pas peste care nu poți trece niciodată în rutina ta zilnică, acesta este hidratarea.
Indiferent de tipul de piele, hidratează-te în fiecare zi după duș, în timp ce pielea este încă ușor umedă.
O dată pe săptămână, poți include ulei de corp în rutina de îngrijire corporală pentru o hidratare suplimentară și un luciu frumos pe piele. Va arăta grozav cu o rochie frumoasă de vară.
Lasă-ți părul liber
Acest lucru înseamnă desigur că trebuie să iei o pauză de la îndepărtarea părului cu cel puțin două săptămâni înainte de sesiunea de epilare cu ceară. Este nevoie de acest lucru pentru a te asigura că atinge o lungime optimă pentru îndepărtare – aproximativ jumătate de centimetru.
Înainte de epilarea cu ceară pe timpul verii, ia o pauză!
Pielea ta ar trebui să aibă câteva zile mai liniștite înainte de a merge la salon pentru epilarea cu ceară. Încearcă să eviți expunerea la soare, saunele, exfolierea, căldura și potențialii factori iritanți.
În mod evident, pielea ta ar trebui să aibă același timp de relaxare și după programare. Te vei asigura astfel că vei fi în afara riscului de iritare sau infecție.
Acum ești pregătit pentru epilarea cu ceară. Sperăm că aceste sfaturi pentru epilare cu ceară te vor ajuta pentru a te pregăti înainte de programare.
Și pentru că știi deja cum trebuie să-ți îngrijești pielea înainte de o sesiune de epilare cu ceară, tot ce mai rămâne să faci este să suni pentru programare.
Așa că te așteptăm la Cinnamon Beauty Salon cu o ofertă potrivită nevoilor tale de îngrijire.
În luna august, beneficiezi de reduceri pentru epilarea cu ceară.
La orice programare pentru epilat lung, beneficiezi de o ședință gratuit. Oferta este valabilă în toate cele trei locații Cinnamon Beauty Salon.